Unirea Principatelor din 1859 și reformele lui Cuza
În ianuarie 1859, două adunări diferite l-au ales pe același om. Printr-o soluție ingenioasă, Moldova și Țara Românească au pășit spre unire.
După Războiul Crimeii, marile puteri europene au discutat viitorul Principatelor Române. Ele au permis organizarea unor adunări care să exprime dorința populației, dar nu voiau o unire deplină.
Dubla alegere
Românii au găsit o soluție pe care tratatele nu o interziceau explicit:
- pe 5 ianuarie 1859, la Iași, adunarea Moldovei l-a ales domn pe Alexandru Ioan Cuza;
- pe 24 ianuarie 1859, la București, adunarea Țării Românești l-a ales pe același Cuza.
Marile puteri au acceptat, până la urmă, faptul împlinit. În 1862, cele două guverne și adunări au fost unificate, iar statul a primit numele de România.
Reformele lui Cuza
Domnia lui Cuza a fost scurtă, dar a schimbat profund țara:
- secularizarea averilor mănăstirești (1863), care a trecut în proprietatea statului o mare parte din pământurile mănăstirilor;
- legea rurală (1864), prin care țăranii au primit pământ;
- legea instrucțiunii publice (1864), care făcea învățământul primar obligatoriu și gratuit;
- crearea unor instituții moderne, precum universitățile din Iași și București.
Abdicarea
În februarie 1866, Cuza a fost obligat să abdice. În același an, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a devenit domnitor. Povestea reședinței sale de la Sinaia o găsești în articolul despre Castelul Peleș.
„Hora Unirii”
Poezia lui Vasile Alecsandri, pusă pe muzică, a devenit imnul neoficial al Unirii. O auzi și astăzi în fiecare 24 ianuarie, inclusiv din turnul Palatului Culturii din Iași.
Pe aceeași temă
Unirea din 1859 a fost primul pas. Al doilea a venit în 1918.
Surse și referințe
- Academia Română - Istoria românilor, vol. VII
- Muzeul Unirii din Iași